Confidențialitate
Cum folosesc datele tale
Ultima actualizare: 31 octombrie 2026.
Pe scurt: acest site nu folosește cookie-uri și nu are formulare. Traficul îl măsor anonim, fără cookie-uri. Singurele date personale pe care le primesc sunt cele pe care mi le trimiți tu, prin e-mail.
Cine răspunde de date
Operatorul datelor este Dragoș Tuță Mihaylov, persoană fizică. Mă poți contacta la adresa de e-mail din secțiunea Contact.
Ce date primesc și de ce
- Mesajele trimise prin e-mail (numele, adresa de e-mail și ce scrii, de exemplu obiectivele companiei sau o invitație la un eveniment). Le folosesc ca să-ți răspund și, dacă e cazul, ca să pregătim o discuție sau o colaborare. Temeiul este solicitarea ta și interesul meu legitim de a răspunde (art. 6 alin. (1) lit. b și f din GDPR).
- Statistici anonime de trafic, prin GoatCounter: pagina vizitată, pagina de unde vii, browserul, tipul de dispozitiv, țara și clicurile pe butoanele principale (de exemplu „Abonează-te” sau „Solicită o discuție”). Nu se folosesc cookie-uri și nu se păstrează adresa IP, așa că nu te pot identifica. Temeiul este interesul meu legitim de a ști ce conținut e util (art. 6 alin. (1) lit. f din GDPR).
- Jurnalele serverului (adresa IP, browserul, pagina accesată, ora). Le păstrează automat firma de găzduire, pentru securitate și funcționarea site-ului.
Cât timp păstrez datele
Păstrez corespondența atât cât este necesară discuției sau colaborării și cel mult 3 ani de la ultimul mesaj, cu excepția cazului în care legea cere o perioadă mai lungă (de exemplu, pentru documentele contabile ale unui contract). Jurnalele serverului se păstrează pe durata stabilită de firma de găzduire.
Cine mai are acces
- Căsuța de e-mail este găzduită de Google Workspace, iar site-ul de un furnizor de găzduire din România. Ei prelucrează datele doar ca să ofere aceste servicii.
- Statisticile de trafic sunt prelucrate de GoatCounter, pe servere din Finlanda și Germania.
- Imaginile edițiilor Daily Briefing de pe site se încarcă de pe serverele Substack, care primesc astfel adresa ta IP.
- Abonarea la Daily Briefing (pe Substack), testul de maturitate (pe Tally) și LinkedIn sunt servicii externe, cu propriile politici de confidențialitate. Datele introduse acolo nu ajung pe acest site.
Nu vând și nu închiriez datele nimănui.
Drepturile tale
Poți cere oricând acces la datele tale, corectarea sau ștergerea lor, restricționarea prelucrării, portarea datelor și te poți opune prelucrării. Scrie-mi la adresa din secțiunea Contact. Dacă ești nemulțumit, poți depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (dataprotection.ro).
Serviciile de consultanță
Serviciile de consultanță sunt prestate prin Responsabilitate Sociala SRL (The CSR Agency), CUI RO25004202, Nr. Reg. Com. J2009000926406. Pentru datele prelucrate în cadrul unui contract de consultanță, operator este firma, iar detaliile sunt în contract.